Daniel Bodnar a fost atacat cu cuțitul înainte de accident,VIDEO❗️

Daniel Bodnar și colaboratorii lui au fost atacați cu cuțitul de reprezentantul unui gater cu câteva ore înainte de producerea accidentului rutier de la Sucevița,potrivit portalului stirisuceava.net

Luni, 18 ianuarie 2021, Daniel Bodnar și colaboratorii lui se aflau în timpul unei acțiuni de depistare a unor transporturi ilegale de lemn în zona comunei Frumosu. Daniel Bodnar a apelat 112 și a sesizat autoritățile cu privire la un transport suspect de bușteni.

https://diasporaeuropeanastiri.ro/wp-content/uploads/2021/01/rpreplay_final1611309004.mov

Activiștii au urmărit transportul de bușteni până la gaterul SC OniRoxy SRL din comuna Frumosu. Aici, un bărbat înarmat cu un cuțit i-a amenințat și a atacat mașina în care se aflau. Agresorul a tras de două ori de ușa mașinii, a deschis-o și a încercat să-l atace pe șofer cu cuțitul. Șoferul a reușit totuși să se apere, să închidă ușa și să o blocheze. Imaginile au fost filmate chiar de Daniel Bodnar.

Echipajul de poliție care s-a deplasat la locul sesizării a verificat existența documentelor de însoțire și au solicitat Gărzii Forestiere să verifice și să determine legalitatea încărcăturii. În ce privește atacul, polițiștii l-au informat pe Daniel Bodnar că poate depune plângere penală în termen de 90 de zile.

În aceeași noapte, la ora 2.20, mașina în care Daniel Bodnar era pasager a ieșit în decor și s-a izbit în timpanul unui podeț, la Sucevița. Conform informațiilor comunicate de IPJ Suceava, pe fondul stării de oboseală, șoferul ar fi pierdut controlul volanului. În urma impactului, Daniel Bodnar a suferit fracturi la coloană și piciorul drept. La rândul lui, șoferul care purta centură de siguranță a suferit leziuni ușoare.

Daniel Bodnar a fost operat, miercuri, la Spitalul de Neurochirurgie Iași. Medici au găsit leziuni importante la nivelul măduvei spinării și i-au refăcut corpii vertebrali. Familia a anunțat că Daniel va face procedurile de terapie și recuperare la Viena, acolo unde are două surori.

Sursă:Știrisuceava.net

Editor:Diaspora Europeană

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: