Cumpănașu anchetat penal !

Parchetul Sectorului 4 a confirmat miercuri, 6 ianuarie, că a demarat un dosar penal in rem în cazul înregistrărilor de pe TikTok-ul perversului Alexandru Cumpănașu. 

Redăm comunicatul complet al procurorilor:

„Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București a fost înregistrat la data de 06.01.2021 un dosar penal, ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de poliție, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de incitarea la ură sau discriminare, faptă prevăzută de art. 369 Cod penal, urmărirea penală fiind începută in rem.

În fapt, s-a reținut că în spațiul public au apărut o serie de postări și materiale video prin care o persoană care domiciliază pe raza Secției 16 Poliție, prin mesajele transmise a incitat publicul la ură față de o anumită categorie de persoane, în speță cadre didactice.

În prezent, cercetările sunt efectuate de lucrătorii Secției 16 Poliție, din cadrul DGPMB, sub supravegherea unui procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, cauza fiind în faza administrării probatoriului.

Precizăm că activitățile procedurale efectuate în timpul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de Procedură Penală și au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale, precum și a prezumției de nevinovăție”.

Potrivit surselor, procurorii Parchetului Sector 4 și Poliția Capitalei s-au autosesizat în cazul show-urilor bizare organizate de dubiosul Alexandru Cumpănașu pe TikTok. Dosarul este in rem, ceea ce înseamnă că momentan sunt cercetate faptele, nu omul, dar știm cu toții despre cine este vorba.

Editor:Diaspora Europeană

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: