Nicușor Dan – Primar al Bucureștiului !

Decizia Curții de Apel a fost luată pentru că apelurile au fost depuse mai  târziu decât era termenul legal. 

Primarul ales al Capitalei anunța săptămâna trecută că preluarea mandatului său va mai întârzia cel puţin o săptămână, după ce au fost făcute 52 de apeluri în instanță. El o acuză pe Gabriela Firea, actualul primar, că și-a pus subordonații să semneze aceste contestații, fără ca ea însăși să semneze.

Dan a mai spus că cele 52 de contestații sunt copiate una după alta, inclusiv greșelile gramaticale. Ieri, Dan spunea că cei care au depus apelurile sunt foști sau actuali consilieri PSD.

„Remarc lașitatea Gabrielei Firea care și-a pus subordonații să semneze aceste contestații și nu a semnat ea însăși, dacă chiar vrea să conteste rezultatul alegerilor”, continuat el.

Nicușor Dan acuza că unul din motivele pentru care se tergiversează schimbarea de administrație este „caracatița de interese” din Primăria Capitalei.

„Asta e motivul pentru care se tergiversează, pentru ca oamenii ăștia să acopere lucruri pecare le-au făut, să emită niște acte prin care să regularizeze anumite lucruri pe care le-au făcut”, a mai spus el.

Sursă:Digi24

Editor:Diaspora Europeană

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: