Surse MAE:Diaspora nu va putea să-și exercite dreptul la vot❗️

O soluție este votul prin corespondență, susțin specialiști din Ministerul de Externe, care au declarat pentru Libertatea că procesul de identificare a unor spații pentru secțiile de votare din străinătate este extrem de dificil și s-ar putea încheia cu un eșec major. Mai multe state au condiții dure privind reuniunile, altele au spus, pur și simplu, nu secțiilor pentru alegeri. 

Recomandarea fermă a unor țări, precum Marea Britanie și Olanda, e să folosim votul prin corespondență. Numai că doar circa 2% dintre votanții de afară foloseau votul prin corespondență, pe baza experienței de la ultimele scrutine. Autoritățile noastre se pregătesc să recomande românilor din străinătate să aleagă votul prin corespondență.

Citeşte întreaga ştire: Oficiali ai MAE: ”Din cauza pandemiei de COVID, votul la parlamentare pentru diaspora e sub semnul întrebării. Unele țări refuză să deschidă secții”

Mai sunt doar două săptămâni până expiră termenul de înscriere ca să poți vota prin corespondență, dar oficialii din MAE discută prelungirea lui după 21 septembrie. 

Surse din MAE au dezvăluit că procesul de identificare a spațiilor unde pot fi organizate secții de vot pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie a început abia după ce Guvernul a anunțat data scrutinului.

”Ar fi fost imposibil înainte pentru că toate statele cereau o dată certă pentru a aproba aceste spații”, au precizat sursele. Malta a zis ”nu”, UK și Olanda ne recomandă votul prin corespondență Chiar dacă procedura de identificare e la început și se va încheia în aproximativ 10 zile, semnalele nu sunt bune. „Malta a refuzat să pună la dispoziție spațiu pentru alegeri. Marea Britanie are o regulă prin care sunt interzise reuniunile peste 6 persoane și a recomandat ferm votul prin corespondență. Olanda a recomandat și ea votul prin corespondență”, declară sursele.

Deși e doar o recomandare, în termeni diplomatici aceasta se traduce aproape într-un refuz de a accepta spații fizice în care să se desfășoare alegerile. Circa 2% dintre votanții de afară foloseau votul prin corespondență.

Până pe 7 septembrie pentru votul prin corespondență se înscriseseră doar 3.032 de alegători, potrivit AEP. Prin comparație, la prezidențiale, au votat peste 944.000 de români aflați în străinătate. Dintre aceștia, doar puțin peste 17.000 au ales votul prin corespondență. Inclusiv președintele AEP a subliniat că există o mare incertitudine legată de pandemie și de aceea votul prin corespondență ar fi cea mai sigură soluție.

Sursele din MAE au subliniat că ”și dacă se stabilesc secții de votare fizice în străinătate, în funcție de situație epidemiologică lucrurile ar putea să se schimbe pe ultima sută de metri, iar oamenii să nu-și poată exercita dreptul la vot”.

La ultimele alegeri, europarlamentare și prezidențiale, a fost un record al prezenței la vot în străinătate, cu 369.000 de voturi la europarlamentare, respectiv 944.000 la prezidențiale.

Sursă:Libertatea

Editor:Diaspora Europeană

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: