Pensionarii din CCR.

O categorie  de magistrați pensionari care sunt angajați în instituții publice este reprezentată de foștii judecători și procurori numiți la Curtea Constituțională. Astfel, dintre cei 9 membri ai CCR, cinci sunt foști magistrați pensionari.

Valer Dorneanu, fost procuror în perioada 1967-1974 și 1980 – 1985 are o pensie anuală de 454.068 de lei și un salariu de la CCR de 293.000 de lei. În total, 747.000 de lei pe an, sau 62.000 de lei pe lună, echivalentul a 13.000 de euro.

Cristian Deliorga s-a pensionat în vara anului trecut din funcția de judecător și a fost numit de PSD judecător constituțional. A încasat o pensie de 144.000 de lei pe 6 luni și un salariu de 289.000 de lei de la Curtea Constituțională și Curtea de Apel Constanța. Rezultă că acesta are o pensie de 288.000 de lei pe an, la care se adaugă indemnizația de la CCR. Potrivit calculelor noastre, Deliorga primește 48.000 de lei pe lună pensie și salariu, echivalentul a 10.000 de euro.

Daniel Morar, fostul șef al DNA a încasat anul trecut un salariu de 375.000 de lei la care se adaugă pensia specială de 359.000 de lei. În total, Morar câștigă din pensie și din salariu 61.000 de lei salariu plus pensie, adică 12.700 de euro pe lună.

Livia Doina Stanciu, fost președinte al instanței supreme, a încasat anul trecut de la CCR suma de 315.000 de lei. Pensia Liviei Stanciu a fost anul trecut de 454.716 de lei, inclusiv diferențe salariale restante de la hotărâri judecătorești. În total, Stanciu a câștigat anul trecut 769.000 de lei, adică 64.000 de lei pe lună, echivalentul a 13.300 de euro.

Mona Pivniceru, fost ministru al Justiției și fost judecător, a încasat anul trecut de la Curtea Constituțională un salariu și diferențe salariale câștigate în instanță în valoare de 389.000 de lei. Pensia specială a Monei Pivniceru a fost sensibil egală cu veniturile salariale, adică 388.000 de lei. În total, din pensie și din salariu, Pivniceru a adunat 64.000 de lei pe lună, echivalentul a 13.500 de euro lunar.

În februarie 2020, CCR admis o sesizare a PSD împotriva interzicerii cumulului pensiei cu salariul la stat, măsură luată de Guvernul Orban la finalul anului 2019.

Editor: Diaspora Europeană

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: