Judecătoarea care a eliberat doi criminali în serie!!!

Judecătoarea Mihaela Popescu a fost preşedinta completului care l-a pus în libertate pe Turnagiu, apreciind, cu doar un an în urmă, că el este complet reeducat şi că are „o atitudine corectă față de valorile sociale, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială”.

Mihaela Popescu a făcut parte şi din completul de doi judecători care, la 20 mai anul acesta, a decis eliberarea lui Marius Csampar.

Condamnat la 99 de ani de închisoare pentru 4 omoruri, Marius Csampar a fost eliberat condiționat în timpul pandemiei de COVID. Criminal în serie cu patru crime la activ, Csampar spunea că a ucis şase oameni. Condamnat la detenție pe viață, a fost eliberat din Penitenciarul Drobeta – Turnu Severin după 22 de ani şi 5 luni de închisoare, pentru că judecătorii Mihaela Popescu şi Daniel Zaharia au avut convingerea că el a dat „dovezi temeinice de îndreptare”.

Cei doi judecători au considerat că Ion Turnagiu este reabilitat și că se poate reintegra în societate. „Persoana condamnată a depus eforturi susținute pentru a demonstra îndreptarea sa”, susţin cei doi judecători, în motivarea deciziei lor.

Arestat la 27 noiembrie 1993, Ion Turnagiu a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru că a ucis patru oameni. În aprilie 2019, când a cerut Judecătoriei Drobeta – Turnu Severin liberarea condiţionată, el se afla la a noua analiză de acest fel şi executa pedeapsa în regim deschis.

Deţinuţii periculoşi, care execută pedepse pe viaţă, pot cere liberarea condiţionată în baza vechiului Cod Penal, o lege favorabilă lor, care prevede la art. 55 ind.1 că cel condamnat la pedeapsa cu detenție pe viață poate fi liberat condiționat dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a executat efectiv 20 de ani de detenție; a dovedit, în timpul executării pedepsei  că este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare.

Editor: Diaspora Europeană

Sursă: Libertatea

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: