Să vă fie rușine împreună cu autoritățile din Turda!!!

Colega noastră, Manuela Moldovan, a suprins soldații români care au depus coroane de flori eroilor ruși în loc să le depună eroilor români, aflați in cimitirul din Turda.

Am avut plăcerea de a discuta cu ea și de a afla ce s-a întâmplat.

DE: Manuela, ne poți face o mică introducere?

Împreună cu voluntari ne-am ocupat de Cimitirul Eroilor din Turda, cimitir găsit în paragină, cu crucile găsite la pământ, plin de balării. În doi ani de acțiuni nu am fost sprijiniți de primărie. Motivul a fost că parcela nu apartine primariei și nu pot să intervină. Greșit!!! Există două articole în Legea 379 prin care erau responsabili. Nu au urcat în 30 de ani să curețe sau să facă ceremonii și nimeni nu a fost pedepsit. Datorită presiunii pe care am pus-o pe Oficiul Național al Cultului Eroilor, am obligat primăria să preia în administrație cimitirul. Am cerut să fie alocate fonduri și nu de mult s-au laudat că o investească în reparația zidurilor. Aștept!

Săptămâna trecută am fost să curățăm cimitirul, știind ca in 28 Mai e Ziua Eroilor. Primarul a trimis cu o oră înainte RADP-ul și un fotograf pentru a nu fi acuzat de neimplicare, a postat pozele doar cu ei, iar pe noi ne-a ignorat. Ieri am scris pe pagina mea de Facebook că azi la 12 merg să depun o floare, este clar că mă urmaresc. Am avut surpriza să merg acolo și să găsesc 7 soldați, ceva gradati și 2 de la Poliția Comunitară, care au fost aduși cu mașina până sus, să nu obosească pe scări cu o coroană semnată „Primarul”.

DE: Spune-ne, te rog, ce s-a întâmplat?

Doi soldați erau în poziție la monumentul rușilor.

Cand am ajuns, a început preotul militar o slujba de 2 min, apoi au dus coroanele și au prezentat onor la monumentul soldatilor rusi. A fost totul rapid, nu îmi venea sa cred. Apoi am început sa le spun ce am gândit, incepând de la incompetenți… Le-am arătat Cimitirul Eroilor Români. Am coborât să depun florile alături de voluntari și ei s-au speriat și au luat coroanele de la rusi și le-au mutat la romani. Apoi au plecat în graba. Doi s-au întors, probabil cineva i-a trimis sa îmi explice ca sunt noi, ca ei nu știu… Apoi ai văzut în film.

Manuela Moldovan, doamna de la Cluj, are foarte mulți ani de când se ocupă de acest cimitir al eroilor și a făcut-o fără ajutorul autorităților. Este un exemplu de urmat și o onoare pentru noi că o avem alături.

Editor: Diaspora Europeană

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: