Daniela Coța, fost consilier al Vioricai Dancilă, reținută!!!

Fostă consilieră a premierului Viorica Dancilă pe probleme de tineret și sport, a fost reținută alături de soțul ei într-un dosar cu un prejudiciu de 3 milioane de lei.

Daniela Coța împreună cu soțul ei, Vasile Coța, care este președintele echipei de volei masculin ACS Volei Municipal Zalău, au fost reținuți de către procurori ca fiind suspecți într-un dosar de obținere ilegala de fonduri și delapidare.

Sunt acuzati de un prejudiciu de peste 3 milioane de lei, dintre care 1,2 milioane din obținere ilegala,  iar 1,9 milioane din delapitare, potrivit Agenției Agerpres.

„Sumele menţionate nu sunt definitive. Însă se mai administrează probe în acest dosar şi s-au mai făcut cercetări inclusiv după reţinerea celor doi, care au calitatea de suspecţi. Decizia reţinerii pentru 24 de ore s-a luat în funcţie de mai multe aspecte vizând gravitatea infracţiunilor, valoarea estimată a prejudiciului şi faptul că după începerea cercetărilor şi solicitarea documentelor de la Club Volei Municipal Zalău s-a încercat zădărnicirea aflării adevărului în cauză, prin întocmirea unor înscrisuri destinate să creeze aparenţa unei alte stări de fapt decât cea reală”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, Sorin Flonta, pentru Agerpres.

Daniela Coța a fost viceprimar al municipiului Zalau, candidat al PSD la alegerile parlamentare din 2016 și consilier al fostului premier Viorica Dancilă. Psd a suspendat-o pe Daniela Coța pentru un an dupa ce a fost reținută de procurori.

Editor: Diaspora Europeană

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: