Zonă roșie – Italia

De azi 10 Martie 2020 toată Italia intră în carantină din cauza coronavirusului. Sunt peste 463 de morţi şi peste 9.000 de bolnavi

Cu un număr uriaş de morți şi bolnavi, întreaga Italie intră în carantină. Anunţul a fost făcut luni seară de şeful Guvernului. 

UPDATE ( 09/03/20) 23:00 Premierul Giuseppe Conte a anunţat că măsurile luate în “zona roşie” vor fi extinse la nivelul întregii ţări. Practic, întreaga Italie va fi astfel în carantină.

Într-un discurs televizat, Conte a spus cel mai bun lucru pe care îl pot face cetăţenii Italiei este să stea acasă. El a adăugat că toate evenimentele sportive, inclusiv meciurile de fotbal, sunt suspendate la nivel naţional.

Astfel, guvernul extinde măsurile lansate în noaptea de sâmbătă spre duminică pentru Lombardia şi alte 14 provincii, începând de marţi, 10 martie, şi până pe 3 aprilie. Toate deplasările vor fi interzise, cu excepţia ”nevoii dovedite de a munci sau a situaţiilor urgente de familie sau de sănătate”.

Sâmbătă, guvernul a interzis ferm călătoriile pentru un sfert din populație, iar adunările publice sunt interzise. În ultimele 24 de ore, rata de creștere a deceselor a fost de 57 la sută, cea mai mare de la izbucnirea crizei în Peninsulă. Potrivit Institutului de Sănătate din Italia, vârsta medie a pacienților răpuși de Covid-19 este de 81 de ani.

16 milioane oameni între care și 600.000 de români sunt prinși în noua zonă roșie de carantină extinsă. Aceștia reprezintă un sfert din populația țării.

În aceste condiții, Guvernul a anunțat că oricine locuiește în Lombardia și în alte 14 provincii din centrul și nordul Peninsulei are nevoie de un permis special pentru a călători. Milano și Veneția sunt incluse.

Decizia a fost luată după ce numărul persoanelor infectate a ajuns la 9.172, iar cel al morților se apropie de cinci sute. 133 de decese s-au înregistrat numai în ultimele 24 de ore.

După confuzia de duminică, când stațiile feroviare au fost luate cu asalt de oameni disperați care voiau să plece din nordul Peninsulei spre sud, acum au apărut controale în gări și aeroporturi. În gara centrală din Milano, toți cei care călătoresc sunt obligați să completeze formulare pe proprie răspundere.

În magazine, milanezii trebuie să aștepte la coadă și să păstreze o distanță de un metru de ceilalți. Străzile sunt tot mai pustii, iar în zona obiectivelor turistice nu mai sunt mulți oameni. Românii, captivi și ei alături de italieni, trebuie să se adapteze regulilor.

Mihaela Viola, româncă stabilită în Milano: „E liniște. Pe trotuar e gol, restaurantele sunt închise. Fiecare își face cumpărăturile și se duce acasă. Te simți sechestrat, închis în acasă. Toți care suntem în zona roșie trebuie să avem un metru de distanță față de persoana pe care o avem în fața noastră.”

Aceeași situație este și în Veneția. Muzeele și restaurantele sunt închise, gondolele stau nefolosite, iar magazinele, inclusiv farmaciile, au grilajele trase.

În Italia, evenimentele culturale, sportive și religioase au fost suspendate.

La slujba de duminică, Papa Francisc nu a mai apărut la fereastră ca să se adreseze mulțimii în Piața Sf. Petru și a transmis rugăciunea pe internet dintr-o bibliotecă din Vatican.

Cununiile religioase și chiar înmormântările au fost anulate.

Localurile se închid la 18, iar între clienți trebuie să existe o distanță de cel puțin un metru. Aceeași distanță trebuie păstrată și în trenuri.

Ramona Voiculescu, jurnalist român stabilit în Italia„În gări și în interiorul trenurilor există distribuitoare cu dezinfectant, iar biletele sunt vândute, ținând cont ca locurile să fie alternate, pentru a se putea păstra distanța de cel puțin un metru între persoane.”

Premierul italian Giuseppe Conte a apreciat situația din nordul Peninsulei drept o “urgență națională” și s-a angajat că va aloca resurse umane și economice, semnificativ sporite, să oprească răspândirea bolii. Conte a mai spus că, în următoarele zile, se va decide dacă va fi prelungită perioada de închidere a școlilor, stabilită inițial pentru trei aprilie.

Mariana Bășășescu, româncă din Italia: „Toate punctele, biserici, școli, cinematografe, toate sunt închise. Nu trebuie să ieșim foarte mult, să purtăm o distanță cam la un metru de unele persoane.”

Ștefana Arhire, română din Bologna: „S-au închis facultățile, profesorii trimit online cursurile și atunci ies doar să-mi fac cumpărăturile.”

Institutul Superior de Sănătate din Italia, care a analizat cazurile a 155 de persoane decedate în Peninsulă, a transmis că vârsta medie a pacienților italieni răpuși de Covid-19 este de 81 de ani. Cei mai mulți aveau boli preexistente.

Pe de altă parte, în închisorile din nordul Italiei au izbucnit proteste violente din cauza restrângerii programelor de vizită. Una dintre cele mai serioase revolte a fost în penitenciarul din Pavia, care a fost devastat de deținuți.

Presa locală relatează că după o altă răzmeriță apărută la închisoarea din Modena, șase persoane au murit. Sursa ProTV

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: