Mi-aș dori din tot sufletul să fiu alături de părinții mei.

Am primit foarte multe mesaje din partea multor diasporeni prin care își aratau dorința de a fi alături de familia și de prietenii din România, dar, din respect si din dorința de a proteja pe cei dragi, au rămas acolo unde muncesc pentru a avea un viitor mai bun!

Vă redăm mesajul trimis de Alexandra Poterasu grupului Diaspora Europeană :

„Buna dimineata, as dori sa impart cu voi toti urmaritorii acestei pagini(comunitatea Diaspora Europeana si nu numai) o mica poveste, poate lumea se va gandi de 2 ori inainte sa spuna ca e extrem de dificil sa stai in casa sau sa nu alegi sa pleci in tara. Eu locuiesc si muncesc in UK de 4 ani de zile, in acelasi loc, un hotel din Lake District la 20 de minute de satul din apropiere, Cartmel. In acesti 4 ani de zile m-am simtitit si am fost izolata marea majoritate a timpului. De ce??? Din varii motive, in primul rand nu am carnet de conducere, am depins intotdeauna de taxi (care aici costa in jur de 10£) ca sa pot ajunge la o statie de tren, iar de acolo un tren spre Lancaster sau Preston sau cateodata mai ma ducea un coleg. Ieseam odata la saptamana sau uneori odata la 2 saptamani. Acum poate multi vor intelege ca nu e asa mare diferenta fata de situatia de azi, dar este, cu mult mai mult. Hotelul s-a inchis vineri, clientii nu mai sunt desi erau singurele persoane cu care puteam sa mai socializez, colegii nu mai vin la munca, asa ca am ramas in camera mea, intre 4 pereti, cine stie pentru cat timp, si, Doamne Dumnezeule, nu e deloc usor! Saptamanile trecute cand Mario spunea pe live-uri sa ne facem provizii am avut inspiratia sa imi rezerv cateva slot-uri la Asda asa ca din punctul asta de vedere sunt ok. As fi putut foarte usor dupa ce am fost anuntati ca vom primi 80% din salariu in urmatoarele 3 luni, sa gasesc un bilet de avion in weekend (indiferent de pret) si sa merg acasa, sa fiu alaturi de familia mea in Bucuresti, dar am ales sa stau aici singura in camera mea pentru urmatoarele luni pentru simplul fapt ca imi iubesc familia mai mult decat ma iubesc pe mine insami, pentru ca imi doresc ca ei sa fie in siguranta si sa nu mai repezint si eu inca un risc in plus de a se imbonavi. De ce un risc?Ambii parinti sunt trecuti de 60 de ani, mama are probleme cu inima, tata a suferit un atac cerebral acum 2 ani de zile, ia 12 pastile pe zi, deci sunt vulnerabili. Mi-as dori din tot sufletul meu sa fiu alaturi de ei, mai ales ca in ultimii ani ne-am vazut rar si mai ales ca nu stim ce ne rezerva situatia ,dar am considerat ca ii voi ajuta mai mult stand aici. Nu ma plang, nu e usor, dar nu e nici imposibil si  mi-as dori ca macar in aceasta perioada oamenii sa nu mai fie atat de individualisti, egoisti, iar atunci cand iau o decizie (sa iasa din casa fara motiv sau sa se intoarca in tara doar pentru ca nu vor sa stea singuri intr-o tara straina sa se gandeasca de 3 ori). Nu includ in ceea ce am spus persoanele care pur si simplu si-au pierdut locul de munca sau nu mai au banii sa traiasca sau au fost dati afara din locuinte, ma refer la cei ce au avut optiunea sa stea pe loc si nu au facut-o. Va multumesc frumos , am atasat si o poza ca sa demonstrez unde locuiesc eu. Aceiasi poza am postat-o pe profilul meu in aprilie 2019 .”

Editor: Diaspora Europeană

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: