Când ne poate lovi cel mai rău pandemia!

Numărul cazurilor confirmate cu noul coronavirus continuă să crească, ajungând marţi la 217, iar specialiştii vorbesc de scenarii pesimiste asupra ţării noastre în contextul în care măsurile de autoizolare nu sunt respectate.

Totalul cazurilor de infectări cu coronavirus în România a ajuns ieri la 217, după ce autorităţile au anunţat 49 noi cazuri. Oficialii de la Ministerul de interne au subliniat că noile persoane depistate cu COVID-19 sunt dintre cele aflate în izolare sau carantină, fapt ce ar oferi încredere în amânarea cât mai mult cu putinţă a etapei în care oamenii nu vor avea nicio explicaţie pentru infectare, adică nu vor şti de la cine au contactat virusul (transmitere comunitară-n.r.). „Cele 49 de cazuri noi sunt persoane aflate fie în izolare sau în carantină. Acest fapt ne dă încrederea că putem amâna etapa transmiterii comunitare în România. Atâta timp cât oamenii ne dau informaţiile corecte şi se izolează putem reuşi acest lucru. Încă de la început anchetele epidemiologice se desfăşoară pe scară largă, tocmai pentru a controla acest fenomen”, a precizat ieri dimineaţă, secretarul de stat în ministerul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

 

Experţii subliniază în continuare importanţa măsurilor de distanţare socială, atât pentru a amâna cât mai mult cu putinţă un vârf al numărului de cazuri de infecţii cu noul coronavirus, dar şi pentru a câştiga timp pentru sistemul medical. „Numărul relativ mic de cazuri noi, şi mai ales faptul că vorbim de cazuri confirmate în cazul unor persoane aflate în carantină sau izolare indică o eficienţă a măsurilor impuse. Astăzi am avut şi un număr mai mare al persoanelor vindecate (19 – n.r.), şi sperăm ca numărul acestora să crească în continuare, mai ales că majoritatea cazurilor de la noi prezintă simptome uşoare. În acest moment se încearcă încetinirea cât mai mult a răspândirii acestui virus, iar eficienţa măsurilor impuse va depinde în primul rând de bunăvoinţa populaţiei de a le respecta. Prin amânarea unui vârf de cazuri de infecţii se câştigă timp preţios pentru sistemul medical şi pentru autorităţi, ce pot face progrese în achiziţia unor noi stocuri de echipamente”, a precizat Adriana Pistol, medic epidemiolog şi director al Institutului Naţional de Sănătate Publică.

 

CELE TREI SCENARII PENTRU EPIDEMIA DIN ROMÂNIA

De altfel, Centrul pentru Inovaţie în Medicină a realizat o simulare despre posibila evoluţie a epidemiei COVID-19 în România, momentul în care aceasta va avea impactul maxim fiind relativ la gradul în care populaţia respectă măsurile de izolare, singurele ce pot încetini răspândirea virusului. Potrivit acestei analize în scenariul ideal „măsurile de distanţare socială stricte sunt respectate de populaţie, ceea ce limitează răspândirea infecţiei, iar presiunea pe sistemul sanitar este redusă. Vârful este estimat în perioda 1-20 mai 2020”. Altfel spus, în cea mai roză situaţie numărul cazurilor de infectare ar putea începe să scadă abia la începutul verii. Pe de altă parte însă, scenariile pesimiste sunt cele care ar trebui să ne îngrijoreze cu adevărat. În scenariul mediu „măsurile de distanţare socială stricte produc efecte în limitarea transmiterii bolii, dar din diverse motive (diferite de la o ţară şi societate la alta şi de la o perioadă la alta) transmiterea virusului este totuşi intensă, dar nu depăşeşte capacitatea sistemului de sănătate de a face faţă. Vârful ar putea fi în perioada 1-20 iulie 2020”. La fel, în scenariul de risc maxim „măsurile de distanţare socială nu dau rezultate şi se constată o transmitere accelerată a virusului, cu apariţia de cazuri grave, care depăşesc capacitatea de reacţie a sistemului de sănătate. Potenţialul vârf ar putea fi în perioada 1-20 iunie 2020”.

 

„Conform modelului predictiv, ne putem aştepta la o creştere a numărului de cazuri în următoarele săptămâni, situaţie care ar conduce la suprasolicitarea serviciilor de sănătate. În acest caz, implementarea promptă şi respectarea riguroasă a măsurilor de distanţare socială sunt singurele metode prin care putem menţine un vârf al incidenţei mic şi o evoluţie blândă a bolii. Modelul predictiv sugerează că o scădere cu 60% a transmisiei virale şi izolarea bolnavilor la maximum o zi de la debutul simptomelor sunt eficiente în limitarea epidemiei”, se arată în analiza realizată de către Centrul pentru Inovaţie în Medicină.

MĂSURILE DE IZOLARE, IGNORATE DE UNII ROMÂNI

În contextul în care România a ajuns în stare de urgenţă pentru a face faţă epidemiei de coronavirus, tot mai multe persoane par a zădărnicii eforturile autorităţilor. De exemplu, marţi, un pacient infectat cu COVID-19, internat la Spitalul „Victor Babeş” din Capitală a avut un comportament revoltător faţă de medicii care-l tratează: şi-a dat masca jos şi a tuşit în mod repetat înspre aceştia. „Dumnealui şi-a scos masca de câteva ori la rând când au intrat să-l îngrijească şi a tuşit spre ei spunând că este obligaţia noastră, a cadrelor medicale, să-l facă bine. Nu este vorba de plângere penală, (…) voi face public acest comportament care, la vârsta şi la pregătirea domnului, îl face de ruşine, cum spune poporul nostru”, a afirmat managerul spitalului, Emilian Imbri. Este vorba despre pacientul cu numărul 36, în vârstă de 56 de ani, mai precis primul caz grav de coronavirus înregistrat în România, internat la secţia Terapie Intensivă de la Spitalul „Victor Babeş”. Acesta a călătorit în Israel în perioada 22-29 februarie 2020, iar la intoarcere a prezentat simptome de infectare cu virus, starea de sănătate i s – a agravat şi a fost internat în ATI la Spitalul V. Babeş.
Şi asta nu este tot. Tot ieri, un alt român de 44 de ani, confirmat de autorităţile spaniole ca fiind infectat cu coronavirus, nu a respectat recomandarea autorităţilor iberice de a rămâne în izolare 14 zile, s-a urcat în avion şi a venit în România. A aterizat pe Otopeni ieri dimineaţă la ora 16.00 cu un avion în care mai erau alţi 60 de pasageri.
În acelaşi timp, ieri dimineaţă Direcţia de Sănătate Publică a Bucureştiului (DSP) a început controalele la persoanele ce ar trebui să respecte regimul de izolare, 12 cetăţeni alegându-se cu dosare penale după ce nu au fost găsite acasă de către inspectorii DSP. Acelaşi scenariu s-a petrecut luni în mai multe judeţe din ţară, inspectorii DSP amendând cinci persoane în Satu Mare şi alte cinci în Olt pentru nerespectarea măsurii de izolare. Procurorii din ţară au deschis deja 36 de dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, în care sunt vizate 48 de persoane.

MĂSURILE DE IZOLARE ŞI DISTANŢARE SOCIALĂ TREBUIE IMPLEMENTATE DRACONIC

Experţii în Sănătate atrag atenţia că România nu se află încă în scenariul măsurilor cu adevărat dure necesare pentru a opri pandemia de coronavirus, şi că fără un efort dur al autorităţilor riscăm să ajungem în situaţia Italiei, care-şi plânge morţii de la balcoane. „Aşteptarea că oamenii vor sta în izolare doar dacă le recomandăm acest lucru este nerealistă. Avem deja exemplele unor state care au trecut la măsuri punitive, cu pedepse cu închisoarea pentru cei care nu resectă cerinţele autorităţilor. Haideţi să nu uităm care este România reală. După zilele de weekend petrecute în autoizolare, săptămâna aceasta mulţi s-au întors parcă la viaţa obişnuită. Este incredibil. Poate e timpul să înăsprim pedepsele pentru cei ce nu respectă aceste recomandări. Pentru că măsurile luate până acum nu au fost dure, cel mult supărătoare. Când vor veni cele cu adevărat dure ni se vor părea că vin de pe altă planetă. Iar Franţa sau Spania realizează acum inacţiunea lor. Să nu exagerăm, ni se cere să stăm pe canapea cu familia. Pericolul este uriaş, dar se pare că nu-l realizăm. Acest virus va ajunge şi se va răspândi în România, iar 2/10 persoane vor avea afecţiuni serioase. La un oraş ca Bucureştiul, vorbim de 200.000 de persoane. Fără măsuri implementate militarizat de distanţare socială, până la Paşti această pandemie ne va pune în genunchi”, este de părere medicul psihiatru Gabriel Diaconu.
Când vor veni măsurile cu adevărat dure ni se vor părea că vin de pe altă planetă. Iar Franţa sau Spania realizează acum inacţiunea lor. Să nu exagerăm, ni se cere să stăm pe canapea cu familia. 
Gabriel Diaconu
Psihiatru

OPT CORTURI DE TRIAJ EPIDEMIOLOGIC, INSTALATE ÎN MAI MULTE GARNIZOANE DIN ŢARĂ

Opt corturi destinate triajului epidemiologic au fost instalate, în ultimele 24 de ore, în facilităţi medicale civile şi militare situate în garnizoanele Bucureşti, Cluj-Napoca, Râmnicu Vâlcea, Roman, Sighişoara, Timişoara şi Topliţa, anunţă Ministerul Apărării. Astfel, numărul spitalelor civile şi militare în care au fost instalate astfel de corturi a trecut de 20.
Circa 70 de specialişti – personal medical, specialişti în achiziţii, logistică, precum şi jurişti – acţionează în prezent în sprijinul autorităţilor centrale şi locale. Conform autorităţilor, la linia specială Telverde pusă la dispoziţia populaţiei de Institutul Naţional de Sănătate Publică Bucureşti acţionează, pe lângă medici şi asistente din instituţiile medicale militare, studenţi ai Institutului Medico-Militar (ofiţeri-studenţi din anii V şi VI), care s-au oferit voluntar.

INSP: ŢĂRILE ÎN CAZUL CĂRORA SE IMPUNE IZOLAREA LA DOMICILIU A ROMÂNILOR ÎNTORŞI DIN ACESTE ZONE

Lista cu ţările care au peste 500 de cazuri confirmate de infecţie cu noul coronavirus, în cazul cărora se impune izolarea la domiciliu a cetăţenilor români ce vin din acestea, a fost ieri actualizată, fiind adăugată şi Malaysia. Potrivit unei decizii a Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, cetăţenii români care vin din state cu peste 500 de cazuri confirmate de infecţie cu noul coronavirus vor fi izolaţi la domiciliu timp de 14 zile, acestea fiind cunoscute ca „zone galbene”. Aseară, această listă cuprindea următoarele ţări: Austria, Belgia, Coreea de Sud – partea ţării unde nu este instituită carantina, Danemarca, Elveţia, Franţa, Germania, Japonia, Marea Britanie, Malaysia, Norvegia, Olanda, Republica Populară Chineză – zona în care nu este instituită carantina, Spania, Statele Unite ale Americii, Suedia. Statele care sunt marcate ca „zone roşii” şi pentru care se impune carantina sunt: Republica Populară Chineză – regiunea Hubei, Italia – întreaga ţară, Coreea de Sud – Daegu (oraş) şi Cheongdo (judeţ), Iran – întreaga ţară.

ANISIE: ANUL ŞCOLAR NU VA FI ÎNGHEŢAT

În acelaşi timp, ministrul Educaţiei, Monica Anisie, dă asigurări că anul şcolar nu va fi îngheţat ca urmare a suspendării cursurilor din cauza epidemiei cu noul coronavirus. La rândul lor, elevii propun o serie de măsuri pentru recuperarea materiei. „Elevii şi studenţii nu vor repeta anul şcolar sau pe cel universitar. Înţeleg îngrijorarea celor care vor susţine examenele naţionale şi, în acest sens, vă asigur că, în aceste momente, Ministerul Educaţiei şi Cercetării lucrează la o serie de măsuri clare şi eficiente pe care le va comunica public, în cel mai scurt timp, în mod oficial. Deocamdată, trebuie să fim responsabili, să arătăm solidaritate şi să continuăm învăţarea de acasă”, a declarat Monica Anisie, ministrul Educaţiei şi Cercetării.

PROPUNERILE ELEVILOR PENTRU RECUPERARE

„Amânarea examenelor naţionale ar fi o măsură ce ar aduce cu sine o serie de dezavantaje pentru elevi: impune o posibilitate ca elevii care nu vor mai avea ocazia de a susţine examenele naţionale în a doua sesiune să nu mai aibă opţiune de a urma cursurile unui liceu, dublată de lipsa consilierii vocaţionale şi profesionale a elevilor, iar viitorii absolvenţi de liceu se vor afla în situaţia de a nu mai putea opta pentru continuarea studiilor într-o instituţie de învăţământ superior”, atrag atenţia reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).
În plus, ei cer ca Monica Anisie să emită un ordin de ministru prin care să fie anulată prevederea care instituie un număr minim de note care trebuie obţinute de fiecare elev/disciplină de studiu. Practic, conform  Regulamentului-cadru privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de învăţământ preuniversitar din România, elevii trebuie să obţină, la fiecare disciplină de studiu, un număr minim de note care se calculează astfel: numărul de ore/săptămână studiate în cadrul acelei discipline + 1. „În momentul în care elevii se vor întoarce la şcoală, aceştia trebuie să se concentreze pe dezvoltarea unor conţinuturi necesare în raport cu anumite competenţe reglementate la nivel naţional, nu să adopte fenomenul «fuga după note», care şi-a demonstrat ineficienţa şi a dus la o scădere a calităţii în sistemul educaţional”, spun copiii.

EFICACITATEA CURSURILOR ONLINE, MONITORIZATĂ RIGUROS

Ministerul Educaţiei şi Cercetării are obligaţia de a monitoriza riguros modul în care se realizează cursuri online şi de a cuantifica gradul de participare a elevilor în cadrul acestor sesiuni, mai spun reprezentanţii CNE. De asemenea, ei atrag atenţia că orele pierdute trebuie recuperate şi fizic, însă fără a se neglija sănătatea mintală şi bunăstarea elevului, ci prioritizându-se materiile la care elevii vor susţine examenele naţionale, dar şi disciplinele specifice profilului. „Mesajul nostru este unul cât se poate de clar: este regretabil că am avut nevoie de o pandemie pentru a începe să vorbim despre digitalizarea educaţiei într-un mod echitabil şi participativ – încă nu suntem acolo. De aceea, orele trebuie recuperate şi fizic, în aceste momente trebuie să punem accent mai ales pe consilierea elevilor. Elevii trebuie să se întoarcă la şcoală cu gândul că vor fi ghidaţi în procesul educaţional, sprijiniţi de profesori şi consilieri, nu trebuie să valorificăm scenariul prin care elevii se vor întoarce la şcoală doar ca să obţină note şi să susţină un examen”, a declarat preşedinta Consiliului Naţional al Elevilor, Antonia-Laura Pup.

HEXI PHARMA, SINGURA FABRICĂ DE BIOCIDE, RECHIZIŢIONATĂ

Guvernul va rechiziţiona fabrica de biocide Hexi Pharma, închisă în urma tragediei de la Colectiv, când s-a descoperit că această firmă livrase spitalelor din România dezinfectanţi neconformi. Surse guvernamentale au declarat că toate utilajele fostei fabrici încă există, iar cu ajutorul specialiştilor Ministerului Apărării vor fi repuse în funcţiune. După închiderea fabricii Hexi Pharma de către Justiţie, în România nu mai există alt producător de biocide şi de aceea autorităţile vor să o reînvie, urmând să aparţină statului. Surse guvernamentale au declarat în exclusivitate pentru Europa FM că vor fi rechiziţionate liniile de producţie şi posibil anumite cantităţi de clor. O altă companie care ar putea produce biocide este compania de cosmetice Farmec. Florin Cîţu mai spune că o firmă românească a achiziţionat o linie de producţie pentru a face măşti. Producţia va începe într-o săptămână şi vor fi produse trei milioane de măşti lunar.
La începutul anului trecut, compania Hexi Pharma a fost dizolvată de judecători şi a primit o amendă penală de 2,6 milioane de lei pentru înşelarea a peste 300 de spitale din România, cărora le-a vândut dezinfectanţi diluaţi. Scandalul Hexi Pharma a început în luna mai 2016, după incendiul din Colectiv. Fostul patron, Dan Condrea, s-a sinucis la scurt timp de la declanşarea anchetei.

GUVERNUL A LANSAT SITE-UL STIRIOFICIALE.RO, CARE CENTRALIZEAZĂ INFORMAŢII DESPRE CORONAVIRUS

Guvernul României a lansat platforma online COVID-19 Ştiri Oficiale, care poate fi accesată la http://www.stirioficiale.ro. „A fost lansată platforma online COVID-19 Ştiri Oficiale, al cărei obiectiv principal este combaterea dezinformării şi a fake news-urilor”, a declarat secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase. Platforma online COVID-19 Ştiri Oficiale centralizează doar informaţii din surse sigure, precum comunicatele oficiale ale Grupului de Comunicare Strategică constituit de Guvernul României, hotărârile Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă şi înregistrările conferinţelor de presă susţinute de oficialii cu responsabilităţi în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă.
Totodată, urmează a fi lansate în zilele imediat următoare:
• stamacasa.ro este o soluţie digitală cu ajutorul căreia va fi redusă suprasolicitarea numerelor de urgenţă, colectarea rapidă de informaţii de la o populaţie foarte mare, oferind sprijin în managementul cazurilor pentru autorităţi;
• datelazi.ro este locul unde utilizatorii vor afla dimensiunea corectă a efectelor cauzate de COVID-19 în România, direct din surse oficiale, diminuând panica şi dezinformarea prin stimularea transparenţei;
• rohelp.ro este o soluţie digitală cu ajutorul căreia se va putea face colectarea coerentă şi în siguranţă a ajutoarelor, de orice fel, prin conectarea ONG-urilor abilitate cu oferta de resurse pusă la dispoziţie.
• cemafac.ro este aplicaţia prin care românii vor putea evalua corect şi rapid deciziile pe care trebuie să le ia ca urmare a efectelor cauzate de COVID-19 în România, direct din surse oficiale;
• diasporahub.ro este platforma digitală cu ajutorul căreia va fi redusă suprasolicitarea numerelor de urgenţă, vor fi colectate rapid informaţii de la o populaţie foarte mare şi va fi facilitată o evaluare constantă, oferind sprijin în managementul cazurilor pentru reprezentanţii autorităţilor române în ţara de reşedinţă.

 

Editor: Diaspora Europeana

Sursa: Adevărul

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: