Afaceri profitabile sau “pomeni” PNL-iste în plină pandemie ?!?

Astăzi, eurodeputatul Rareș Bogdan, într-o postare pe rețeaua de socializare Facebook, il laudă pe bunul său prieten Mohammad Murad, deoarece face o donație de 70 de tone de produse alimentare.

Acest „om de afaceri” are un lanț de hoteluri și, spre surpriza noastră, este unul din cei care „gazduiesc” pe cei repatriați și care trebuie să stea în carantina obligatorie dictată de „prietenii” lui din PNL.

Încă odată, se pare că avem parte de aceleași practici dubioase și bazate pe favoritisme care erau pe vremea guvernării PSD.

Mohammad Murad este președintele grupului Perla Majestic si al Complexului Turistic Phoenicia.

„Pe parcursul acestei zile, jandarmii au fost desfășurați în mai multe locații din stațiunea Mamaia, unde se pare că românii repatriați vor fi cazați și ne referim aici la hotelurile Perla, Majestic, Napoli si evident Flora”, cităm dintr-un articol al ziarului TomisNews din data de 20.03.2020

Se pare că afacerea repatrierii și a persoanelor care vor merge în carantina dictată de Statul Român îi cade bine lui Mohammad Murad pentru ca hotelul Phoenicia Express și Expocenter din București vor „gazdui” pe cei în carantină pentru modica sumă de 50-80€/zi- bineînțeles bani publici!!! – potrivit ziarului Libertatea.

Mohammad Murad este și președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Din păcate, poporul român este încă o dată luat peste picior și mințit, iar interesele unor politruci sunt mult mai mari decât binele tuturor românilor.

Editor: Diaspora Europeană

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: