⚠️Coronavirus⚠️ Situație dramatică în Italia: 133 de morți și aproape 1.500 de noi cazuri într-o singură zi !

Numărul deceselor din cauza coronavirusului a crescut alarmant în Italia într-o singură zi, de la 233 la 366, iar bilanțul persoanelor infectate este cu aproape 1.500 mai mare – de la 5.883 la 7.375 de cazuri, relatează BBC.

Creşterea numărului de cazuri de coronavirus vine în condiţiile în care autorităţile italiene au impus restricţii severe pentru a stopa evoluţia epidemiei.

Aproximativ 16 milioane de persoane din mai multe provincii au nevoie acum de un permis special pentru a putea călători în alte regiuni, ca urmare a unei hotărâri a autorităţilor, potrivit Mediafax. Totuși, înainte ca măsurile să intre în vigoare, mulți italieni au reușit să plece, cu trenul sau cu avionul, din zonele de carantină. 

Italia rămâne în continuare ţara europeană cu cele mai multe cazuri de infecţie cu coronavirus.

De asemenea, la nivel mondial, Italia este, începând de duminicăi, a doua cea mai afectată ţară din lume, după China. ( sursa Digi24 )